Inconvenientul cezarienei ( in afara de durerile de dupa si de faptul ca practic ti s-a facut un “buzunar” in burta si te simti precum un cangur) este ca urmatoarele 24 de ore de la interventie le petreci la terapie intensiva. Eu, “norocoasa” din fire, am nimerit una dintre acele zile in care NU mai era loc la TI, asa ca am fost “cazata” intr-un salon de langa sala de nasteri. La inceput a fost bine, anestezia nu trecuse, eu eram vesela si asteptam sa treaca ziua sa imi vad odorul. In timp ce meditam linistita la ale mele, apare consortul, emotionat pana la lacrimi ca-si vazuse mostenitoarea, ma pupa, ma felicita, imi povesteste despre “fi-sa” (deja era a numai a lui ), imi arata prima poza a tinerei domnite si….apoi….imi reaminteste ca nu aveam nimic cumparat pt copil, adica nu aveam patut, carut, scoica de masina, cadita de baie, cosmetice, scutece…NIMIC. Si asta pt ca ele urmau sa fie cumparate inainte de a se naste Mara, adica undeva pe data de 20 iulie….si cum ea se nascuse pe 13…..Ne-am facut scurt planul de bataie, i-am spus ce si unde gaseste ( lista era minutios facuta de vreo 2 saptamani, cu toate detaliile gen magazine, prêt, culoare, marca etc) si l-am trimis la cumparaturi. Singura mea mentiune a fost ca patutul, desi e fetita, sa nu fie ROZ. Zis si facut. Eu am ramas cu gandurile mele, el a plecat la cumparaturi.
Noaptea a venit incet si sigur, anestezia se dusese demult, eu rezistam eroic la dureri, cerand f. rar cate un calmant. Exact cand eram pe punctual de a adormi, ma trezesc inconjurata de urlete si vaiete, de credeam ca se prabuseste spitalul peste mine. ……incepuse “pelerinajul” prin sala de nasteri, iar urletele erau de toate culorile, pe toate tonalitatile. Atipeam cate 10 minute la cateva ore bune. Intre timp sotul imi spusese ca a luat tot ce era pe lista si imi trimite si o poza cu patutul…era ROZ…..saracul de el cautase alta culoare, gasise, dar cand sa ia cutia, a ales din greseala alta, iar Mara s-a ales cu patut roz. Era prea tarziu sa mai fac ceva sau sa ma supar. La ora aceea nu-mi doream decat putina liniste, 2 ore de somn si sa o vad pe Mara. Si-am adormit.
M-am trezit cand infirmiera venise sa ma anunte ca mergem la rezerva. M-am “aranjat” si am plecat spre marea intalnire. Prima oara am vazut-o prin geam, sotul explicandu-mi care dintre copii este ea: “cea care plange”…..oooo, si ce plangea…..asistenta a luat-o in brate mi-a aratat-o si apoi mi-a adus-o la rezerva. Era o mogaldeata de om, cu parul valvoi, cu ochii migdalati si boticul tuguiat. Se uita curios la mine si eu la fel la ea. Am luat-o in brate si am ramasa asa minute in sir, studiindu-ne. Atunci am simtit ca fara ea lumea mea nu mai are nici un sens si ca traiesc pt ca ea traieste.
Noaptea a venit incet si sigur, anestezia se dusese demult, eu rezistam eroic la dureri, cerand f. rar cate un calmant. Exact cand eram pe punctual de a adormi, ma trezesc inconjurata de urlete si vaiete, de credeam ca se prabuseste spitalul peste mine. ……incepuse “pelerinajul” prin sala de nasteri, iar urletele erau de toate culorile, pe toate tonalitatile. Atipeam cate 10 minute la cateva ore bune. Intre timp sotul imi spusese ca a luat tot ce era pe lista si imi trimite si o poza cu patutul…era ROZ…..saracul de el cautase alta culoare, gasise, dar cand sa ia cutia, a ales din greseala alta, iar Mara s-a ales cu patut roz. Era prea tarziu sa mai fac ceva sau sa ma supar. La ora aceea nu-mi doream decat putina liniste, 2 ore de somn si sa o vad pe Mara. Si-am adormit.
M-am trezit cand infirmiera venise sa ma anunte ca mergem la rezerva. M-am “aranjat” si am plecat spre marea intalnire. Prima oara am vazut-o prin geam, sotul explicandu-mi care dintre copii este ea: “cea care plange”…..oooo, si ce plangea…..asistenta a luat-o in brate mi-a aratat-o si apoi mi-a adus-o la rezerva. Era o mogaldeata de om, cu parul valvoi, cu ochii migdalati si boticul tuguiat. Se uita curios la mine si eu la fel la ea. Am luat-o in brate si am ramasa asa minute in sir, studiindu-ne. Atunci am simtit ca fara ea lumea mea nu mai are nici un sens si ca traiesc pt ca ea traieste.
No comments:
Post a Comment