Thursday, December 27, 2007

Nasterea

Nasterea EI, ca de altfel toata povestea venirii ei pe lume, a fost cu cantec. Eram programata la cezariana ( din cauze medicale) pe 26 iulie 2007. Si noi ( eu si taica-su) si doctorita speram sa stea cuminte in burtica pana la data respectiva si sa nu ne trezim cu EA peste noapte. Terminasem de renovat dormitorul ( unde urma sa convietuim toti 3) si ne pregateam incet de marea intalnire. Apucasem sa punem mobila, sa facem cat de cat curat. Nu cumparasem nimic, nici patut, nici carut. Aveam doar cateva haine, primite si alea. Totul urma sa fie cumparat si aranjat in cateva zile. Pe 13 iulie aveam programat ultimul control si verdictul final: asteptam pana pe 26 sau facem cezariana mai devreme. In noaptea de dinaintea controlului avusesem contractii, fapt pt care nu m-am putut odihni deoarece in pauzele dintre contractii tanara domnita juca tontoroiul in burta, nelasandu-ma sa dorm si reamintindu-mi clipa de clipa ca este acolo. A venit si dimineata si i-am destainuit sotului meu, pe care il pusesem in tema de cateva zile, ca iar am avut contractii si ca nu cred ca mai e mult si nasc. El, stiindu-ma o mare “anormala” si o adevarata creatoare de evenimente neasteptate ( le putem zice “surprize-surprize”), imi spuse dulce ca daca e ceva sa-l anunt. A plecat linistit la servici. M-am asezat la calculator, am citit ultimele stiri de pe forumul de gravide pe care ma inscrisesem si apoi am decis sa ma intind putin in pat deoarece contractile nu-mi dadeau pace. In incercarea mea de a ma convinge ca nu sunt contractii de inceput de travaliu imi sun prietena de suflet si mama si le povestesc ce si cum. Amandoua ma indruma sa-mi sun doctorita. Eu, ca o doamna ce sunt, astept sa se faca o ora convenabila pt a suna pe cineva pe mobilul personal, si pe la 9.30 imi iau inima- dinti si sun. Dr, cum ma aude imi si da indicatiile de rigoare: fa-ti bagajul si hai la spital…..”Ok, zic eu in sinea mea, cred ca e doar un control, ca vrea sa se asigure ca totul e ok, ca doar nu am cum sa nasc acum. Suntem abia in 13. Mai e pana pe 26.” Si tot gandind asta, imi sun consortul si ii zic in gluma cum ca tre’ sa mergem la spital ca sa nu nasc acasa. Eu nu eram convinsa ca atunci va veni pe lume EA, ci luam totul ca o gluma, nerealizand ca eram atat de aproape. Am plecat la spital, contractiile erau din ce in ce mai dese si mai dureroase, eu urlam, iar sotul meu, pt prima data in viata lui, conducea atent si regulamentar. Imi venea sa-l strang de gat de durere si sa ma urc la volan (daca as fi incaput)in speranta ca voi ajunge mai repede la spital. Intr-un sfarsit am ajuns, am trecut prin cateva “maini” si apoi mi s-a spus : “hai la sala”. Si m-am conformat, cuminte ca un copil, fara sa realizez un minut ca merg la sala de nasteri. Era 11.30 dimineata iar eu mergeam “ la sala”. Acolo a venit dr mea, mi-a facut controlul de rigoare si si-a dat verdictul: nastem pt ca intrasem deja in travaliu. Atunci m-am panicat: cum sa nastem? Azi? Acum? Pai e doar 13….mai e pana pe 26. Cand imi aduc aminte de intrebarile astea, imi dau seama cat de “inocenta” eram….Deci nasteam….Mi-au facut analizele, au monitorizat bebelusul si apoi m-au “invitat” in sala de operatii. M-am dus pe picioarele mele, nerealizand nici un minut ca mai era atat de putin si imi voi tine copilul in brate. Parca eram hipnotizata. Mi-au facut anestezia (rahieanestezie) si a inceput operatia. Eram constienta si auzeam tot ce se discuta, dr facand glume cu si despre mine, deoarece majoritatea celor prezenti acolo ma cunosteau. La un momenta dat am simtit o usoara apasare pe burta si apoi am auzit : GATA! Gata, ce? Eu nu vedeam nimic….ce se intamplase? Si apoi am auzit-o plangand…..se nascuse EA….Mara Teodora, copilul meu! Era 13 iulie 2007, ora 13.15. Cea mai frumoasa zi din viata mea! Atunci am simtit ce inseamna adevarat fericire. O priveam de la distanta cum o spala, cum o canatareste, cum o masoara. Mi-au adus-o sa o vad. Am sarutat-o pe frunte si i-am simtit pielea fina si caldura corpului, mirosul ei…si toate acestea mi s-au intiparit adanc in minte si nu le voi uita niciodata… pt ca atunci am devenit MAMA!

1 comment:

karli said...

m-ai facut sa plang mai MAMA mai!
o poveste a nasterii foarte frumoasa pentru ca s-a tinut si-n glume, si-n suspans, si-n treburi serioase totodata! ce mai, scenariu de film! si daca n-a fost inca, ai grija sa fie! o sa aibe succes!

ghici?! karli