Wednesday, March 19, 2008

A patra luna - evolutie si nu numai :)

In cea de a patra luna am pasit cu vreo 68cm si vreo 7000g, ceea ce dupa parerea noastra si a medicului de familie a fost super ok. Insa abia acum am inceput sa ne luptam cu adevaratele probleme "bebelusesti": plictiseala si lipsa poftei de somn. Problema mare, monsher, pentru mine, mama copilului, care nu prea stiam ce si cum sa fac sa o "antrenez" in diverse chestii ca sa o obosesc. De fapt si de drept, la sfarsitul partidei de joaca eram mai obosita decat ea, dar asta nu se pune. Probabil ca multi se intreaba cum te poti juca cu un copil de 4 luni. Raspunsul este foarte simplu si foarte sincer: extrem de GREU. Joaca noastra consta in mici elemente de gimnastica si in maimutarelile mele cu gramada de jucarii. Si toate astea pentru un singur zambet de satisfactie din partea copilului. Nu credeam ca vreodata ca eu, "om mare" ce sunt, sa ma "prostesc" si sa ma maimutaresc in asa hal in fata unul copil care nici nu realizeaza prea bine ce i se intampla. Insa, e bine sa nu spui niciodata niciodata, caci nu stii de unde sare blitzul si imortalizeaza exact un moment "intim" dintre tine si copilul tau. :))
Oricum, parerea mea personala este ca bebelusii sunt cei mai dragutzi in primele 3-4 luni de viata....cand inca nu se misca, nu vorbesc si nu iti rapesc ultima farama de energie ascunsa undeva, adanc, in corpul tau. Dupa 4 luni e valabila zicala: cine seamana vant, culege furtuna. Uneori am impresia ca eu am semanat furtuna si am cules o mica tornada sau un pui de tzunami, care creste pe zi ce trece. :)))))

A treia luna - evolutia

La finalul celei de a treia luna de viata, Mara cantarea 6.400 kg si deja se lungise pana a proape de 65 cm. Nimic spectaculos pt un copil care nu facea nimic altceva in afara sa manance si sa umple scutece. :)
Cert e ca atunci am cam inceput sa scapam si de colicile abdominale, sa avem un program normal de viata. Insa pt noi, parintii au urmat alte cateva "batalii" cu care ne confruntam de ceva vreme: acomodarea in carut si la baita si dependenta de "biberonul" natural. Desi cresterea Marei a fost buna, din motive personale si medicale, amestecate oarecum, am hotarat sa o intarcam, astfel ca spre sfarsitul lunii zana noastra a trecut pe mancare "artificiala", de la biberon. 
Acomodarea a fost ok, gustul formulei de lapte a fost in parametrii acceptati de puiul 
nostru. Asa ca batalia aceasta a fost castigata foarte usor. 
Mai greu a fost cu carutul si cu baita, insa si ele sau conturat usor usor si pot spune 
ca de atunci am inceput sa avem o viata "normala".Cand spun normala ma refer la 
"normalitatea" unei familii cu copil mic, sugar si plin de mofturi si fitze specifice varstei.
Si uite asa a mai trecut o luna din viata noastra, a familiei.



Wednesday, March 5, 2008

A treia luna

Si am inceput si cea de a treia luna in stil caracterisic "zaharescian": mese multe si dese, somn din joi in paste, urlat la baie, urlat la masaj, urlat de somn, urlat de plictiseala....pe scurt: urlat. Din fericire pt noi nebunia asta nu a tinut mult, iar drept recompensa "zana" familiei s-a gandit sa inceapa sa faca si fapte bune ca de exemplu sa doarma TOATA noaptea. Da, stiu ce ziceti: "norocosii! auzi se plang ca au copil "agitat", dar dom'le doarme toata noaptea, de la 23.00 pana la 07.00 a doua zi dimineata!". Asa se vede din afara. Pai mandra pt noaptea de somn dormita cap coada isi scotea parleala ziua urmatoare cu varf si indesat. Iar cand stai cu ea 24/24 orice se contabilizeaza, iar la sfarsit de zi, bilele albe sunt mereu mai putine decat cele negre.  
Dar vorba cuiva: "ceas cu cuc am vrut, ceas cu cuc am".
Oricum prima noapte "totala" de somn a fost un stres pt noi ca nu intelegeam ce se intampla. La ora la care ar fi trebuit sa aiba ora de masa noi, parintii ei cei dragi, eram treji pt ca nu avea sens sa ne culcam pt 1 ora ca apoi sa ne trezim direct cu sirena de pomperi la cap. 
Asadar la ora cunoscuta, am asteptat copilul sa se trezeasca. Am asteptat 5-10 minute si apoi ne-am dus peste ea. Nu intelegeam ce se intampla.
"Doarme.Ok.Dar nu se trezeste sa manance? E ok? Are febra? Nu.E transpirata?Nu.Are scutecul plin? Nu pare.O trezim? Mai bine nu. Las-o sa doarma ca se trezeste ea de foame.Si noi ce facem? Dormim.Si daca se trezeste?
Pai dc se trezeste ii dam sa manance si gata".
Cam asa a sunat dialogul dintre noi, parintii grijulii. 
A doua noapte a fost cam la fel, doar ca am asteptat mai putin sa se trezeasca, iar daca "zana" n-a dat semne ce ar vrea sa se "alimenteze", am pupat-o din mers si ne-am "garat". Deja din a treia zi am invatat ca Mara nu se mai trezeste noaptea si ca in sfarsit putem avea si noi un somn normal, impreuna, toti 3, ca o familie care suntem.
Din a treia noapte am inceput sa n-o mai monitorizam si s-o lasam in voia ei. Spre fericirea noastra, voia ei a fost ca de atunci sa doarma toata noaptea. Iar noi nu am putut decat sa ne bucuram si sa-i multumim pt odihna binemeritata pe care ne-o daruia.