Friday, June 13, 2008

A opta luna - The show must go on...and on....and on

Deja m-am plictisit sa ma chinui s-o masor, asa ca doar o cantaresc, ca pe boxeori. Deci, la 13.03.2008, in coltul din dreapta, cu sort rosu, fata mea....8.800 g, numai buna de inscris la categoria "am invatat sa merg de-a busilea si sa stau in picioare, prinde-ma!!!!!!!". Asa a inceput calvarul statului in casa. Tonele de jucarii nu reprezentau nici un interes pentru tanara infanta, insa telecomanda de la Tv, tel mobil sau firele de prin casa reprezentau un deliciu absolut, pe care fata nu si-l refuza nici o clipa. Nu de putine ori cautam innebuniti telecomanda pentru ca intr-un sfarsit sa o gasim "plutind" in gura fiicei noastre. Sau si mai frumos: ne uitam linistiti la o emisiune Tv si dintr-o data se schimba postul.....Ghiciti cine a facut asta! Exact! Fiica noastra cea iubita. Evident ca apoi urma o fugareala prin casa sa-i luam telecomanda si sa ne reluam pozitia relaxa la Tv. Oricum treaba asta cu relaxarea se intampla destul de rar pentru ca de cele mai multe ori domnita dorea a se juca pe carne de om, in compania silita a mamei si a tatalui. Advarata placere pentru noi parintii. Ganditi-va cum este sa te tot incalece asa la nesfarsit o chestie de aproape 9 kg, care nu face diferenta intre mana, picior, ficat sau stomac, ci calca totul in picioare, cu simt de raspundere. Atunci am inceput la momentul in care va creste si va deveni independenta.....departe vremea aia...cert este ca inca mai visez. :)))
Dar sa nu cumva sa va inchipuiti ca am scapat asa ieftin....In nic un caz. Greul de abia acum a inceput. Pt ca in momentul in care se plictisea de noi si de "jucarii" incepea treaba aia cu "mersul". Si totul se petrecerea ori in jurul mesei, pe propriile ei picioare, ori agata la propriu de mainile unui dintre noi si plimbata prin toata casa. Asa am descoperit ca daca prin casa noastra mai exista vreo urma de praf sau vreo scama uitata la curatenia zilnica/saptamanala, EA, fiica noastra le gasea in cel mai scurt timp posibil, dovedindu-ne inca odata ca nu suntem atat de aproape de perfectiune cat ne placea noua sa credem. Sincera sa fiu, la un moment dat, stand drept si judecand stramb, m-am intrebat daca nu cumva ar trebui sa o rugam sa caute ( pe unde vrea ea :)))) datoria aia de 30.000 Euro pe care o avem la banca....Poate ii gaseste si ne ajuta sa platim casa mai repede de cei 30 de ani de ipoteca si rate... :)))

Thursday, June 12, 2008

A saptea luna - it's show time :)))

Asa cum explicam in postarea lunii a sasea, am trecut cu brio peste Marea Diversificare, iar la cantarul decisiv din luna a saptea, "musculita" mea se lauda cu 70 si ceva de cm (in luna respectiva n-am reusit nici cum s-o masor. motivul il veti deduce din ceea ce va urma :)))) si 8 kile' jumate. Chiar foarte multumitor as zice eu, tinand cont ca mancarea, la inceput, era oriunde se putea, dar numai la ea in gura nu. Nu exemplific cu poze, caci asta ar insemna sa inspaimant audienta care inca nu a trecut de acest mare pas sau care inca nu a facut copii. Cert este ca incet incet ne-am dresat amandou: eu sa invat sa hranesc o gurita miscatoare, iar ea sa inghita mancarea fara sa o mai intinda peste tot. Insa nu mare mi-a fost mirarea sa aflu, pe parcursul acestei luni, ca toate realizarile mele de pana acum erau apa de ploaie pe langa ce urma sa vina. Mancatul ca mancatul, ca ii cam dadusem de cap, insa ce ne facem cu schimbatul scuteceleor. Domnisoarea a invatat, de-a lungul ultimelor 2 luni, cu mare sarg si abnegatie, sa se intoarca pe toate partile din orice pozitie posibila. Nu i-a fost greu sa se prinda cum merge treaba si cum timp liber era din plin, a exersat pana s-a specilizat. La prima vedere, asta pare un mare achievement....insa doar pentru ea....caci pntru noi a devenit o corvoada. De ce? Simplu. Vroiai s-o imbraci: o lasai pe spate, suflecai o maneca, dadeai sa imbraci copilul...ea era pe burta. Incercai sa o dezbraci: o lasai pe o parte, intindeai mana dupa ceva, ea era in fund. Si tot asa. Si parca asta nu ar fi fost de ajuns, toate aceste miscari pe care le-a invatat le punea cel mai mult in practica atunci cand era vorba de schimbat scutecul. Atunci totul era o miscare continua si absoluta si singurul lucru care o mai calma era linsul cutiei de servetele umede, pe care i-o asezam ostentativ in brate, ca pe o reala piatra de moara.  Dar daca asta o facea sa stea, atunci asta primea. Daca ea era incantata, "curata si uscata", conform binecunoscutei reclamei la scutece, totul era ok si pentru noi. Totul pentru fericirea copilului nostru.
In schimb, asa cum ne-a obisnuit luna de luna, Infanta ne-a facut un cadou frumos, asa ca sa mai uitam de bilele negre pe care i le-am atribuit in luna respectiva. Surpriza a fost de proportii si ne-a luat ca din oala, desi trebuia prevazuta in mod cert. Pe la sfarsitul lui februarie, adica pe la 7 luni jumate, tanara domnita s-a ridicat pentru prima data, fara ajutor, pe propriile-i picioare, tinandu-se mandra de marginea patutului propriu si personal si afisand un ranjet multumitor de parca ar fi escaladat Everestul. Atunci am realizat ca linistea mea sufleteasca si nu numai s-a dus pe apa sambetei. Urma Marea Fugareala. :))) 

Thursday, June 5, 2008

A sasea luna - intrarea intr-o noua ERA

Cea de a sasea luna ne-a adus multe surprize frumoase inca de la inceput. Mara a debutat cu bine in rolul de "degustator" al mancarurilor pentru bebelusi, adaugandu-si cu brio 1 cm si vreo 500g la "zestrea" de luna trecuta. Spre uimirea mea nu am avut probleme nici cu mancarea, nici cu vaccinul, insa adevarata binecuvantarea a fost SOMNUL. Da, am reusit sa gasesc o cale sa obosesc copilul si sa-l fac sa doarma pe timp de zi. Cred ca diversificarea a fost de vina, caci dupa mesele copioase pe care i le serveam i se facea somn. In sfarsit dupa luni de zile de agitatie puteam spune ca aveam timp liber. Eeeee, asata a fost la inceput, pana sa realizez ca nu era deloc asa. Scapasem de sub tirania Domnitei, insa intrasem sub papucul bucatariei. Toata ziua fierbeam cate ceva pe unul dintre cele 4 ochiuri ale aragazului proprietate personala. Mereu gateam si pregateam cate ceva bun pentru urmatoarea masa a copilului meu. Desi libertatea mea a durat doar 2-3 saptamani, a meritat pana la ulima secunda s-o vad cum mananca cu placere, cum se linge pe boticul ei frumos conturat ( mostenire de la mama-sa :)))) si cum intinde mana dupa lingurita semn ca mai vrea. Asta da multumire de sine.
Si ca sa ma asigure fata mea ca orice efort conteaza, pe 24 ianuarie 2008, in mijlocul micului dejun, m-a cadorisit cu primul "ma-ma", spus sagalnic, intr-un colt de guritza si repetat apoi mai tare si mai clar pana mi-au dat lacrimile. Asta da cadou. Si asta nu e tot. Ca sa imi arate Domnita ca orice fapta buna are si rasplata, 2 zile mai tarziu mi-a demonstrat ca se poate aseza singurica in funduletz....Ce sa mai, crapase inima-n mine de fericire! Aveam fata mare...crescuse sub ochii mei si inca nu as fi putut spune cand si cum. Trecuse timpul atat de repede incat nu vusesem timp sa ma pregatesc si pentru asta.
Din acel moment am inceput sa realizez ca de acum timpul va trece in zbor, fara sa stiu cand se duc asa de repede zilele...si in foarte scurt timp voi avea un pitic ce va merge singur in picioare.
Si asa a si fost....
To be continued. :)

A cincea luna - MAREA diversificare

Uite ca am intrat cu pasi de pitic in luna a cincea. Eu cu oboseala, iar ea, minunata de ea, cu vreo 69 de cm, 7500g si extrem de multa energie. Uneori stau si ma uit la ea cand doarme si ma intreb "e atat de mica si fragila.....unde incape atata energie? cum pot scoate plamanii ei mici niste zgomote atat de vibrante si de-a dreptul asurzitoare?". Din pacate, nici acum, dupa mai multe luni pline de astfel de monologuri interioare nu am reusit sa gesesc raspunsuri la toate aceste intrebari. Insa, concluzia mea este ca ea, oricat ar fi de mica, POATE. Si poate multe: sa te aduca in pragul disperarii cand nu doreste sa doarma desi este obosita, sa urle sfasietor de zici c-o taie cineva cu flexul...iar ea e doar plictisita, sa te faca sa iti doresti ca noaptea sa aiba mai mult de 10 ore ( ca sa te poti odihni si tu ca omu') si ziua mai mult de 24 de ore ( ca sa poti sa indeplinesti toate functiile cu care societatea te-a "inzestrat": sotie, mama, bona, menajera, bucatareasa, spalatoreasa, clovn etc)  Si cred ca multi parinti sunt de acord cu mine, mai ales cei care se afla la primul copil.
Si ca si cum toate astea nu ar fi de ajuns.....in luna asta am primit o activitate "bonus" din partea fiicei mele: trecerea Domniei Sale de la hrana lichida la hrana solida. De ce? Tocmai cand ma invatasem cum sa pregatesc un biberon in 30 de secunde.... Tocmai cand credeam ca voi deveni mai "libera".... Si cine zice ca asta e usor inseamna ca nu are copii acasa sau au crescut deja si nu-si mai aduce aminte prea bine de toate aceste "detalii" insignifiante....sau face parte din generatia care dadea copiilor sarmale, piftie si ceafa de porc de la 2-3 luni. 
Deci....DIVERSIFICAREA. De-a lungul celor 5 luni de viata ale printesei mele am adunat ca nebuna zeci de materiale si informatii despre pasul maret pe care aveam sa-l face. Impreuna cu staff-ul medical si cu cel familial s-a hotarat ca Mara va fi diversificata la 5 luni jumate' deoarece hrana mixta ( lapte matern + formula) dicteaza inceperea cu 2 saptamani mai devreme.
Toate bune si frumoase. Cu vreo 2 zile inainte de marele eveniment mi-am facut o schema minutios elaborata, cu note de subsol, cu legenda si cu tot felul de adnotari.....ce sa mai, lucrare de diploma nu gluma. Eram pregatita pana-n dinti si stiam totul pe dinafara, iar daca ma trezeai noaptea din somn iti recitam toate regulile in 2 minute. Si a venit si ziua cea mare, stabilita exact in ajunul Craciunului ( ce-o fi fost in capu' meu?!?!?! cred ca am vrut sa ruinez ziua si am facut-o cum am stiut eu mai bine :) ).  Am pregatit mancarea, m-am inarmat cu castronase, lingurite si bavetele, am asezat copilul in scaunul de masa....si....m-am blocat......Cum o fac eu pe zana sa deschida gura?!?!? Cum o conving sa guste prima portie de mancare adevarata ( o zeama de morocov pe care eu nici nu as fi gustat-o)?!? De ce nu a scris nimeni o carte si despre asta?!?! Si uite tot gandindu-ma asa, stateam muta in fata copilului meu, incercand sa gasesc solutia cea mai buna pentru ca amandoua sa iesim in castig. Norocul meu ca instinctul ei, cumulat cu al meu, au facut front comun in cel mai important moment al existentei noastre comune si am trecut de prima piatra de incercare: prima masa. Restul meselor au debutat mai greu sau mai usor , toate depinzand atat de starea psihica a printesei si a mamei, dar si de talentul culinar al acesteia din urma. Norocul meu ca fata mea ii seamana leit tatalui ei: mananca aproape tot ce ii pui in fata, important este sa stii sa-i faci reclama. :))))