Cea de a sasea luna ne-a adus multe surprize frumoase inca de la inceput. Mara a debutat cu bine in rolul de "degustator" al mancarurilor pentru bebelusi, adaugandu-si cu brio 1 cm si vreo 500g la "zestrea" de luna trecuta. Spre uimirea mea nu am avut probleme nici cu mancarea, nici cu vaccinul, insa adevarata binecuvantarea a fost SOMNUL. Da, am reusit sa gasesc o cale sa obosesc copilul si sa-l fac sa doarma pe timp de zi. Cred ca diversificarea a fost de vina, caci dupa mesele copioase pe care i le serveam i se facea somn. In sfarsit dupa luni de zile de agitatie puteam spune ca aveam timp liber. Eeeee, asata a fost la inceput, pana sa realizez ca nu era deloc asa. Scapasem de sub tirania Domnitei, insa intrasem sub papucul bucatariei. Toata ziua fierbeam cate ceva pe unul dintre cele 4 ochiuri ale aragazului proprietate personala. Mereu gateam si pregateam cate ceva bun pentru urmatoarea masa a copilului meu. Desi libertatea mea a durat doar 2-3 saptamani, a meritat pana la ulima secunda s-o vad cum mananca cu placere, cum se linge pe boticul ei frumos conturat ( mostenire de la mama-sa :)))) si cum intinde mana dupa lingurita semn ca mai vrea. Asta da multumire de sine.
Si ca sa ma asigure fata mea ca orice efort conteaza, pe 24 ianuarie 2008, in mijlocul micului dejun, m-a cadorisit cu primul "ma-ma", spus sagalnic, intr-un colt de guritza si repetat apoi mai tare si mai clar pana mi-au dat lacrimile. Asta da cadou. Si asta nu e tot. Ca sa imi arate Domnita ca orice fapta buna are si rasplata, 2 zile mai tarziu mi-a demonstrat ca se poate aseza singurica in funduletz....Ce sa mai, crapase inima-n mine de fericire! Aveam fata mare...crescuse sub ochii mei si inca nu as fi putut spune cand si cum. Trecuse timpul atat de repede incat nu vusesem timp sa ma pregatesc si pentru asta.
Din acel moment am inceput sa realizez ca de acum timpul va trece in zbor, fara sa stiu cand se duc asa de repede zilele...si in foarte scurt timp voi avea un pitic ce va merge singur in picioare.
Si asa a si fost....
To be continued. :)
Si ca sa ma asigure fata mea ca orice efort conteaza, pe 24 ianuarie 2008, in mijlocul micului dejun, m-a cadorisit cu primul "ma-ma", spus sagalnic, intr-un colt de guritza si repetat apoi mai tare si mai clar pana mi-au dat lacrimile. Asta da cadou. Si asta nu e tot. Ca sa imi arate Domnita ca orice fapta buna are si rasplata, 2 zile mai tarziu mi-a demonstrat ca se poate aseza singurica in funduletz....Ce sa mai, crapase inima-n mine de fericire! Aveam fata mare...crescuse sub ochii mei si inca nu as fi putut spune cand si cum. Trecuse timpul atat de repede incat nu vusesem timp sa ma pregatesc si pentru asta.
Din acel moment am inceput sa realizez ca de acum timpul va trece in zbor, fara sa stiu cand se duc asa de repede zilele...si in foarte scurt timp voi avea un pitic ce va merge singur in picioare.
Si asa a si fost....
To be continued. :)
No comments:
Post a Comment