Thursday, October 16, 2008

Noile tendinte de toamna...la bebelusi.....

Se pare ca de cand m-am intors in campul muncii am mai mult timp pt mine, pt Mara si, culmea, si pt scris pe blog. Saptamana asta care sta sa se termine se anunta a fi plina de noutati si tendinte bebelusesti, caci printesa mea e pusa pe fapte mari.
Dupa ce acum 2 zile a rascolit jumatate din rafturile de electrocasnice din Auchan si Flanco ( cred ca are tendinte de gospodina) aratandu-mi cam ce anume mi-ar mai trebui prin casa ( mixer, storcator de fructe, filtru cafea si robot de bucatarie), ieri seara a facut una din alea maaaari si grave. Din cauza faptului ca am intarziat putin la servici, iar traficul din Bucuresti nu pare sa mai tina cont de ora sau zi a saptamanii, am gasit cu greu in drum spre casa o farmacie deschisa de unde sa-i procur copilului o cutie de formula de lapte. Dupa lupte seculare, am reusit sa induplec o farmacista sa-mi ia banii si sa-mi dea produsul, desi "inchisese de 2 minute". Am plecat fericita spre casa. In parcare, locul ocupat. De aceeasi fiinta insipida si fara forme cu Clio gri care, desi stie ca locurile sunt toate ocupate, parcheaza pe unde apuca, ca deh, "e goale". Am gasit loc liber la "premiere", in fata blocului. Se pare ca totusi exista cineva acolo sus care contablizeaza totul. :)
Intru in bloc si cand sa inchid usa in urma mea, liftul urca. Ma uit la ceas si realizeze: "cum in acest bloc toata lumea locuieste numai la etajele 8, 9 si 10, nu am nici o sansa ca in urmatoare 5 minute sa fiu in casa". Asadar o iau pe scari, fugind, 6 etaje. Cu rasuflarea taiata si cu ochii iesiti din orbite, ajung in fata usii, bat disperata si plina de dorinta de a-mi vedea odorul si, cand se deschide usa, apare doar taica-su. Socata, intreb: "Bubu?". "Doarme." Si dialogul continua in timp ce apuc sa-mi trag sufletul si sa ma fac "comoda": "la ora asta?" "da, am fost putin in parc si de acolo s-a intors franta de oboseala. am incercat s-o tin treaza sa vii sa-i facem baitza, insa a adormit...in fund.....la televizor......ca CFR-istii". Replica m-a socat profund. Cum, copilul meu cel activ, acest Speedy Gonzales al Titanului, Duracellul IOR-ului, a ajuns sa adoarma in fund la televizor? Eh, raspunsul este DA! Iar pentru asta multumesc intregii omeniri, parintilor mei, rudelor, ........ , sefilor si providentei. Va multumesc ca mi-ati aratat ca exista ceva/ cineva care s-o poata "controla" pe fi-mea: oboseala!

Friday, October 10, 2008

Vremea trece, vremea vine.... ( 1 an si 3 luni)

Incep cu "mea culpa". Au trecut aproximativ 2 luni de cand nu am mai "pus mana" sa scriu ceva pe blogul Marei, insa scuze pot gasi in fiecare moment si intr-un numar foarte mare. Ca de exemplu, in luna auguust am stat cat mai mult timp cu fi-mea, dat fiind faptul ca era ultima luna in care mai stateam impreuna 24/24. Am savurat fiecare clipa, am plans la fiecare moment de evolutie din viata ei, am adulmecat in fiecare seara mirosul ei fin......Si asta pana la 1 septembrie cand am intrat amandoua in "campul muncii": eu la servici, iar ea la cresa. Da, stiu! Multi m-au blamat si, si mai multi ,ma vor blama de acum inainte ca am fost o iresponsabila ca mi-am dus copilul la cresa, ca i-ar fi fost mult mai bine cu mine acasa, ca primii ani din viata sunt cei mai importanti etc. Dar toti uita de un lucru: la MINE nu se gandeste nimeni? Sunt si voi fi o persoana independenta si nu mi-a placut sa depinde de nimeni, mai ales din punct de vedere financiar ( nici chiar de statul roman care imi dadea imensa suma de 600 ron pe luna ca sa ma intretin :)))). Asa ca, cu voie sau fara voie, m-am intors la munca.
Trebuie sa recunosc ca prima zi de cresa a Marei a fost de-a dreptul oribila: am plans de 100 de ori mai mult decat ea ( care a marait putin si apoi s-a dat la joaca cu copiii), am suferit ca un caine si m-am simtit pustiita dupa ce am plecat de acolo si m-am intors acasa. Dar dupa 2 ore, cand am ajuns la birou si am reinceput sa comunic in limba romana si sa fac si altceva in afara de schimbat scutece si facut mancare, am realizat ca e foarte bine printre oameni si ca fiecare are drumul lui: eu la facut bani, iar ea la copii.
Dupa primele 3 zile, ne-am adaptat amandoua cu brio la noile coordonate si pentru asta ii multumim cu varf si indesat lui Dumnezeu ca ne-a daruit un copil extrem de sociabil, dragalas si placut de toata lumea. Este un mic pui de vedeta, care se lasa rasfatata de toate asistentele, facandu-le ochi dulci si zambindu-le gales. Cand iese dimineata pe usa casei radiaza de fericire ca merge la copii, iar cand ajunge acolo se duce singura la joaca. A invatat sa danseze, sa manance singura ( timid, dar exerseaza), sa se incalte, sa ceara portii extra de mancare ( noi i-am explicat de ceva ori ca s-a nascut pe canicula, nu pe foamete) si sa doarma singura in patul matrimonial ( da, am desfiintat patutul, iar ea ne-a "desfiintat" pe noi, trimitandu-ne sa dormind cuminti pe canapeaua din sufragerie).
Am avut si perioade de raceli, asa cum era normal, iar ea, cuminte din fire, a impartit virusii la toata lumea: parinti, veri si bunici. Dar asta nu ne va impiedica sa fim amandoua in culmea fericirii si sa ne continuam programul zilnic: casa, cresa/servici, casa, iubire/joaca/pupat/imbaiat/mancat/somn.... :)))))