A sosit si ziua mult asteptata in care fata mea trece pragul primului an de viata. Oficial, de acum inainte nu mai avem bebelus in casa. Neoficial, probabil ca in ochii mei va fi bebelus pana in prima zi de scoala. :)) Inarmati pana-n dinti cu confettii, coifuri, nasuri de clovn, surle, trambite si lumanare de tort am sarbatorit cu mic cu mare printesa familiei. Nu credeam ca voi fi vreodata atat de emotionata, insa acum realizez ca practic am retrait cu varf si indesat momentul in care ea a aparut pe lume. In ziua aceea am retrait pas cu pas fiecare clipa petrecuta exact cu un an in urma: mersul la spital, pregatirea pentru cezariana si chiar si nasterea. La ora 13.15 am plans ca un copil mic, amintindu-mi ca atunci am devenit cel mai fericit om din lume: dupa 9 luni, in sfarsit faceam cunostinta cu minunea mea, Mara. Si, da, pot spune cu mana pe inima ca am implinit 1 An de fericire si imi doresc inca 100 la fel.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment