Lunile noua, zece si unsprezece

Am zis sa sarim mai repede peste aceste 3 luni ca sa ajungem cat mai repede la ceea ce se intampla in zilele noastre, adica la 1 AN. In aceste 3 luni progresele au fost f rapide si constante ca si obiectiv: mersul si trancanitul. De la stadiu de "plimbata" prin casa de mami sau tati, zana mea a trecut la mersul de-a busilea si plimbatul pe mobile de una singura, saritul peste praguri, urcatul scarilor, realizarea primilor pasi in pozitie bipeda si fara sprijin si, nu in cele din urma, mersul de una singura. Toate cele enumerate mai sus au fost acompaniate sonor de o serie de "cuvinte" pe care le repeta obsesiv.  Si era un vacarm total. Ritualul era urmatorul: masa din sufragerie era inconjurata de cel putin 30 de ori pe zi iar in timpul asta era mereu spusa urmatoarea incantatie : "da da da da di da da, da da da da di du duuuuuuu, di di da, di di diiiiiiiiii". Am incercat in zadar sa inteleg "vraja" pe care o facea fi-mea in jurul mesei, insa nu am reusit niciodata. Cert este ca o repeta si ea de cateva ori pe zi, semn ca nu-i iesea prea bine si atunci a zis ca e mai bine sa aplice vorba aia veche pe care mi-o tot zicea mie profu' de mate in liceu "repetitio est mater studiorum". Dupa ritualul cu masa, venea ritualul mobilei, adica toata mobila era luat la rand, cercetata de praf, incercate manerele la dulapuri, zgaitul la Tv, linsul Tv-ului, studiat geamul usii de la balcon si linsul aferent. Deplasarea intre obiective se facea la inceput de-a busilea, iar odata cu trecerea timpului cu ajutorul mersului biped. Odata cu descoperirea mersului, fi-mea a mai descoperit si faptul ca ma poate sabota in timp ce folosesc calculatorul ( adica atunci cand ma lasa mai mult de 10 minute si nu face o adevarat criza de nervi): ori sa scrie peste mine si interlocutorul sa nu mai inteleaga nimic, ori sa imi traga tastatura in asa fel incat sa alerg ca nebuna dupa tastele care imi fug in fata ochilor in sus si in jos. In acelasi timp a descoperit ca mai poate ajunge si la rafturile de incaltaminte pe care o poate scoate, tranti mormane si apoi linge in voie atunci cand mama a intors capul, ca dulapurile din dormitor se pot deschide si ca hainele de acolo pot fi aranjate si mai bine ( zilnic daca sa poate), ca piciorul de la ventilator poate fi folosit ca bara de dans ( sper sa nu aiba inclinatii.....) si ca acum poate ajunge la toata colectia de CD-uri si DVD-uri a familie, inventariindu-le ori de cate ori era nevoie. Insa peste toate astea a mai invatat sa faca "cucu-bau" si nu ai cum sa nu te topesti cand o vezi cum se acunde sub cearceaf si apoi si-l da jos raznd si spunand "baaaaa" sau cum se ascunde ea prin casa strigand "baaaaaaa", iar tu alergand dupa ea sa o gasesti. Si a mai invatat un cuvant specific femeilor: NU. Culmea e ca Nu a invatat-o nimeni. L-a prins din zbor, asa cum a prins si cum sa faca "bravo", "pa", "papa". Asa ca atunci cand ti-e lumea mai draga si incerci sa o intrebi ceva, ea iti raspunde sec, dand din cap sau din deget "nu". Mai greu va fi cand va invata sa si rosteasca......caci de atunci va incepe Marea Nebunie - adica viata adevarat cu un copil in casa...