Se pare ca de cand m-am intors in campul muncii am mai mult timp pt mine, pt Mara si, culmea, si pt scris pe blog. Saptamana asta care sta sa se termine se anunta a fi plina de noutati si tendinte bebelusesti, caci printesa mea e pusa pe fapte mari.
Dupa ce acum 2 zile a rascolit jumatate din rafturile de electrocasnice din Auchan si Flanco ( cred ca are tendinte de gospodina) aratandu-mi cam ce anume mi-ar mai trebui prin casa ( mixer, storcator de fructe, filtru cafea si robot de bucatarie), ieri seara a facut una din alea maaaari si grave. Din cauza faptului ca am intarziat putin la servici, iar traficul din Bucuresti nu pare sa mai tina cont de ora sau zi a saptamanii, am gasit cu greu in drum spre casa o farmacie deschisa de unde sa-i procur copilului o cutie de formula de lapte. Dupa lupte seculare, am reusit sa induplec o farmacista sa-mi ia banii si sa-mi dea produsul, desi "inchisese de 2 minute". Am plecat fericita spre casa. In parcare, locul ocupat. De aceeasi fiinta insipida si fara forme cu Clio gri care, desi stie ca locurile sunt toate ocupate, parcheaza pe unde apuca, ca deh, "e goale". Am gasit loc liber la "premiere", in fata blocului. Se pare ca totusi exista cineva acolo sus care contablizeaza totul. :)
Intru in bloc si cand sa inchid usa in urma mea, liftul urca. Ma uit la ceas si realizeze: "cum in acest bloc toata lumea locuieste numai la etajele 8, 9 si 10, nu am nici o sansa ca in urmatoare 5 minute sa fiu in casa". Asadar o iau pe scari, fugind, 6 etaje. Cu rasuflarea taiata si cu ochii iesiti din orbite, ajung in fata usii, bat disperata si plina de dorinta de a-mi vedea odorul si, cand se deschide usa, apare doar taica-su. Socata, intreb: "Bubu?". "Doarme." Si dialogul continua in timp ce apuc sa-mi trag sufletul si sa ma fac "comoda": "la ora asta?" "da, am fost putin in parc si de acolo s-a intors franta de oboseala. am incercat s-o tin treaza sa vii sa-i facem baitza, insa a adormit...in fund.....la televizor......ca CFR-istii". Replica m-a socat profund. Cum, copilul meu cel activ, acest Speedy Gonzales al Titanului, Duracellul IOR-ului, a ajuns sa adoarma in fund la televizor? Eh, raspunsul este DA! Iar pentru asta multumesc intregii omeniri, parintilor mei, rudelor, ........ , sefilor si providentei. Va multumesc ca mi-ati aratat ca exista ceva/ cineva care s-o poata "controla" pe fi-mea: oboseala!